Skip to main content

Producător local · Goila, lângă Beiuș, jud. Bihor

Mierea Raisa

„Sănătate în fiecare picătură”

  • Artizanal, în loturi mici
  • Materie primă proprie

Povestea noastră

Povestea noastră a început acum mai bine de 15 ani, cu trei stupi pe care i-am primit cadou intr-un moment greu din viata noastră. Dragostea pentru natură , fascinația față de lumea albinelor si curiozitatea de la început s-au transformat treptat într-o afacere de familie construită cu muncă, perseverență și respect pentru tradițiile apicole.

De-a lungul anilor, am crescut odată cu stupina noastră, învățând să valorificăm cu grijă darurile oferite de albine. Astăzi producem și comercializăm o gamă variată de produse apicole: miere, polen, faguri, propolis, lăptișor de matcă, lumânări din ceară naturală și mixuri apicole. În același timp, ne place să inovăm și să oferim produse speciale, precum mierea cu nucă, mierea cu fructe uscate, deserturile pe bază de miere și cacao sau fructe, precum și băuturi naturale din cătină și miere.

Fiecare produs poartă în el experiența acumulată în cei 15 ani de apicultură și grija unei familii care și-a dedicat viața acestei activități.

Cine suntem

În spatele MIEREA RAISA se află o familie formată din trei adulți, patru copii și nenumărate albine harnice. Am ales să ne dezvoltăm stupina în satul Goila, locul în care am crescut și unde ne sunt rădăcinile. Pentru noi, acest sat de lângă Beiuș nu este doar locul în care producem miere, ci spațiul în care ne construim zi de zi povestea de familie, locul care ne-a fost casă în copilărie și care continuă să fie sursa inspirației și a valorilor după care ne ghidăm astăzi.”

În ce credem

Credem că natura oferă tot ce este mai bun atunci când este respectată. De aceea, ne îngrijim familiile de albine cu responsabilitate și răbdare, urmărind să păstrăm calitatea și autenticitatea fiecărui produs.

Punem accent pe naturalețe, prospețime și transparență. Alegem să lucrăm atent, fără compromisuri, pentru a oferi produse în care noi înșine avem deplină încredere.

Calitate și autenticitate, la fiecare lot

Cum lucrăm

La MIEREA RAISA alegem să lucrăm în ritmul naturii. Produsele noastre sunt realizate în loturi mici, ceea ce ne permite să acordăm atenție fiecărui detaliu și să păstrăm calitatea pe care ne-o dorim.

De la îngrijirea stupilor până la pregătirea produselor și a pachetelor cadou, mare parte din proces este realizată manual, în familie. Credem că lucrurile făcute cu răbdare și grijă își păstrează autenticitatea și valoarea.

Nu urmărim producția în masă, ci ne concentrăm pe produse naturale, realizate responsabil și cu respect pentru materia primă pe care albinele ne-o oferă.

De unde vine materia primă

Mierea, polenul, propolisul, fagurii și celelalte produse apicole provin din propria noastră stupină, aflată în satul Goila.

Pentru ingredientele care completează produsele noastre speciale, precum nucile, fructele uscate, cătina sau pulberile din fructe, alegem pe cât posibil producători și furnizori locali, cu aceleași valori privind calitatea și naturalețea produselor.

Ne dorim să știm întotdeauna de unde provin ingredientele pe care le folosim și să oferim clienților produse curate, realizate din materii prime atent selecționate.

Ce fel de producător suntem

MIEREA RAISA este o stupină de familie din satul Goila, unde de peste 15 ani transformăm darurile stupului în produse naturale și specialități apicole realizate cu grijă.”

Ce ne face diferiți

  • Experiența de peste 15 ani în apicultură este doar o parte din poveste. Ceea ce ne diferențiază este combinația dintre tradiție și creativitate.
  • Pe lângă produsele apicole clasice, dezvoltăm specialități care aduc noi moduri de a savura beneficiile mierii: combinații cu nucă și fructe uscate, deserturi naturale cu cacao sau pulberi din fructe, băuturi pe bază de cătină și miere și alte rețete create în propria familie.
  • Realizăm, de asemenea, pachete cadou pentru companii, aniversări și evenimente speciale, transformând produsele noastre în daruri autentice și memorabile.
  • Fiecare produs este creat cu atenție, în cantități controlate, și poartă semnătura unei familii care pune suflet în ceea ce face. Nu vindem doar produse apicole, ci împărtășim o poveste despre natură, familie și bucuria lucrurilor făcute cu grijă.

Certificări și autorizații

  • Stupină și spațiu de procesare autorizate sanitar-veterina

Din curtea noastră

Produsele Mierea Raisa în magazin

22 produse disponibile acum, grupate pe categorii:

Despre producător

Producător

FERICEL RADU TUDOR PFA

Adresă

BEIUS, STR SALCIILOR, NR 2, JUD BIHOR

Producători din Bihor

Ferme de familie, stupine și ateliere din județ

Direct de la producător

Fără intermediari, cu trasabilitate completă

Loturi mici, rețete curate

Ingrediente simple, fără aditivi inutili

Suport de la oameni reali

Scrie-ne pentru orice întrebare despre produse